Din afară, pare simplu: ai făcut un prototip simpatic, îl pui pe Steam sau pe mobil și vezi ce se întâmplă. Dinăuntru, vezi mult mai clar ce înseamnă să îți asumi un joc „pe viață": update‑uri, bug‑uri, recenzii, așteptări. În devlog‑urile noastre, ne notăm onest momentele în care am decis ca anumite idei să rămână doar în portofoliul nostru intern și în CV‑urile tinerilor implicați.
Criteriile nu sunt doar estetice. Ne întrebăm dacă putem susține jocul pe termen minim de un an, dacă avem o poveste clară pentru jucători, dacă acest proiect spune ceva relevant despre ceea ce vrem noi să fim ca studio. Uneori, răspunsul este „nu" – și atunci jocul devine un studiu de caz bun pentru următorul proiect, nu un produs împins cu forța în fața oamenilor. Asta e o parte importantă a maturizării într‑un devlog: să accepți că „am învățat" poate fi un final mai sănătos decât „am publicat cu orice preț".
